Călin Popescu-Tăriceanu, achitat pentru luare de mită în dosarul de 800.000 $. E definitivă decizia? În acelaşi dosar, magistraţii au decis achitarea lui Petru Berteanu, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la luare de mită, cel care l-ar fi ajutat pe fostul demnitar.
Curtea Constituţională a României (CCR) urmează să discute, joi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în legătură cu "Legea fugarilor", după ce a fost amânată de mai multe ori.
Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor a fost constituit azi. La scurt timp după ședința de constituire, numele celor aleși au fost făcute publice.
Grefierii protestează azi în fața Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie deoarece oamenii nu și-au primit salariile integral și nu le-au fost respectate drepturile.
Magistrații Curții de Apel Iași insistă de patru luni să-l pună în liberatate pe interlopul Adrian Beleaua Corduneanu, chiar dacă, de fiecare dată, soluția a fost desființată de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție.