Logo-ul oficial pentru încoronarea regelui Charles III a fost dezvăluit de Palatul Buckingham. Acesta a fost creat de Jony Ive, designerul iPhone.
Palatul Buckingham a început să dezvăluie, sâmbătă, programul celor trei zile de festivităţi pentru încoronarea regelui Charles al III-lea.
O întâlnire între prinţul Harry şi ceilalţi membri ai familiei regale britanice ar fi avută în vedere înaintea ceremoniei de încoronare a regelui Charles al III-lea din luna mai cu scopul de a atenua tensiunile din rândul casei domnitoare din Regatul Unit.
Multe persoane au aşteptat în Alba Iulia sosirea trenului regal cu care au călătorit până în oraşul în care în urmă cu 100 de ani a avut loc încoronarea Regelui Ferdinand şi Reginei Maria, Custodele Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, principele Radu şi principesa Sofia.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a lansat, sâmbătă, în mesajul pe care l-a transmis cu prilejul marcării Centenarului Încoronării, un apel către toţi actorii responsabili de a fi uniţi în jurul marilor obiective pe care statul român şi le-a setat.