Cât primește PENSIE un om care a lucrat numai 5 ani din viață. Suma este absolut ireală. Persoanele care au cotizat vreme de cinci ani la fondul de pensii va primi pensie legală. Cu toate acestea, suma este una care a lăsat multă lume interzisă.
Există pensionari care vor lua o pensie miai mică în septembrie comparativ cu sumele de bani cu care au contribuit. Asta, pentru că o serie de sporuri și indemnziații nu se iau în calcul la recalcularea pensiei.
Un proiect de lege care reduce, de la 15 la 5 zile, termenul de soluţionare a cererilor pentru acordarea indemnizaţiei, stimulentului de inserţie ori a alocaţiei pentru copii, depus la Senat.
Absolvenții de liceu sau facultate pot obține indemnizația timp de șase luni, dacă nu-și găsesc un loc de muncă.
Câți români iau pensii și indemnizații prevăzute prin legi speciale? Care este valoarea lor lunară? Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).a anunțat numărul acestora, potrivit datelor centralizate le nivelul lunii martie 2024.