Cursul BNR al zilei de luni, 11 aprilie. La cât sunt cotate moneda euro și dolarul, față de leu, în prima zi de cotaţie zilnică a acestei săptămâni, care este şi prima zi a Săptămânii Mari?
Companiile aeriene americane se tem de criză. Cererea de călătorii a început să scadă brusc pe fondul politicilor lui Trump. Pe rutele SUA - Canada, de exemplu, mai mulți operatori au început deja să-și reducă numărul de zboruri planificate.
Cât costă vegetalele. Cartofii, fasolea, morcovii şi usturoiul s-au scumpit, în timp ce carnea s-a ieftinit cu peste 15%, la producător. Este posibil ca acum să apară scumpirea cărnii de miel, de Paşte.
Aproape jumătate dintre români spun că ceea ce cumpără reprezintă strictul necesar pentru a trăi. Inflaţia ridicată i-a determinat pe români să prioritizeze cheltuielile pentru acoperirea nevoilor de bază.
Preţurile continuă să crească serios, în continuare şi avem cea mai ridicată a doua inflaţie din Uniunea Europeană. Dar există şi o veste bună.