Coreea de Nord trimite soldați camuflați în „ingineri în construcții” pentru „lucrări” în Donețk. Dictatorul Coreei de Nord, Kim Jong-Un, „întovărățit” cu dictatorul Putin va trimite forțe militare pentru a participa la "lucrări de restaurare" în regiunea ucraineană Donețk.
Bogdan Iana, vicepreşedinte ANCOM, ia 100.000 de euro pe an, pentru că este vicepreşedinte. Inginer de Comunicaţii, Iana se află în această funcţie, din anul 2017. Au fost ani de maximă prosperitate. În şase ani, a câştigat peste 600.000 de euro.
Continental și Aurora s-au asociat pentru a realiza sisteme de transport rutier autonom, aplicabile pentru transportul comercial. În cadrul parteneriatului, echipe din România, din cadrul Autonomous Mobility, contribuie în premieră la majoritatea activităților de R&D.
Inginerii români de la Electromureș au fost vizionari acum aproape 35 de ani, în 1989, deși conceptul general al electromobilității a prins aripi de prin 2010, iar cvadriciclurile electrice au ajuns la modă abia acum.
Cum vestul României este o pepinieră de specialiști în domeniul auto datorită centrelor de dezvoltare și fabricilor unor producători precum Continental, Vitesco sau Porsche Engineering, BMW s-a orientat și vrea să recruteze români pentru noua sa uzină de la Debrecen, Ungaria.