Hellvig îl acuză pe Claudiu Târziu (AUR) că se coordonează cu Budapesta, în vena intereselor Rusiei. Eduard Hellvig, fostul director al Serviciului Român de Informații, îl acuză pe senatorul AUR Claudiu Târziu, pentru discursul revizionist.
ANI critică amendamente la Legea 176/2020 care urmăresc să excludă unele categorii de persoane de la publicarea declaraţiilor de avere şi de interese, dar şi să introducă proceduri diferite pentru depunerea declaraţiilor şi evaluarea lor.
Agenția Națională de Integritate (ANI) o acuză pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, de conflict de interese administrativ, pentru că s-a autonumit manager într-un proiect anticorupție finanțat din fonduri europene, în urma căruia ar fi câștigat aproape 19.000 de lei.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că Moscova este pregătită să caute „soluții diplomatice" pe fondul tensiunilor puternice cu Occidentul din cauza Ucrainei, dar a subliniat că interesele țării nu sunt negociabile.
Europa trebuie să-şi definească mai clar propriile interese de securitate, după retragerea SUA din Afganistan, afirmă cancelarul german Angela Merkel, transmite luni dpa.