30.000 de oameni au fost obligați să îşi părăsească locuinţele în această săptămână, în timp ce producătorii de petrol şi gaze au trebuit să oprească producţia pentru 319.000 de barili de petrol pe zi. Țara este măturată de incendii devastatoare.
Rusia susţine că Ucraina a folosit rachete britanice Storm Shadow pentru a ataca în Luhansk. Acestea au lovit o fabrică de polimeri şi o fabrică de prelucrare a cărnii din zona respectivă.
Potrivit datelor Institutului de Cercetare pentru Pace din Stockholm (SIPRI), Federația Rusă a realizat 94% din importurile de arme către Armeniea și 60% din cele către Azerbaidjan.
Prințul Harry a participat sâmbătă la încoronarea regelui Carol al III-lea Este pentru prima dată când este văzut în public împreună cu familia sa de la lansarea explozivului său memoriu „Spare”. Soția și copiii săi nu l-au însoțit.
Mai mulți politicieni armeni denunță susținerea autorităților în fața Occidentului conform căreia Armenia este singura democrație din zona Caucazului care se opune dictaturii azere.