VIDEO Diana Şoşoacă şi susţinătorii ei au distrus florile de la bustul lui Eminescu, la Ipoteşti
De ce sărbătorim nașterea lui Mihai Eminescu în ianuarie? În fiecare an, la 15 ianuarie, aniversăm nașterea poetului național, Mai mult, din 2011, aceeași dată a devenit Ziua Culturii Naționale. Cu toate acestea, se pare că trăim într-o eroare ce s-a perpetuat de 135 de ani.
Când s-a născut Mihai Eminescu, de fapt? 15 ianuarie 1850 este data pe care o cunoaștem de când ne știm ca zi a venirii pe lume a marelui poet. De aceea, tot pe 15 ianuarie este sărbătorită și Ziua Culturii Naționale. Dar e posibil ca data reală să fie, totuși, alta?
Sindicatul Europol anunţă primul deces de coronavirus înregistrat în Poliţia Română, fiind vorba despre şeful de post din Ipoteşti, judeţul Olt. Poliţistul, în vârstă de 49 de ani, a fost internat în spital încă din 28 mai, iniţial la Slatina, apoi la Caracal şi la București.