Rebelii houthi din Yemen au lansat rachete balistice spre Emiratele Arabe Unite, unde au fost interceptate deasupra Abu Dhabi, şi spre Arabia Saudită, unde două persoane au fost rănite, ridicând la un nou nivel atacurile împotriva celor doi adversari, relatează AFP.
Rusia a propus un acord nuclear interimar cu Iranul, pentru a debloca negocierile. Potrivit unor surse, SUA ar acceptă un astfel de acord.
Forțele Aeriene Israeliene (IAF) efectuează exerciții la scară largă deasupra Mediteranei, simulând distanțe de peste 1.000 de kilometri, necesare pentru a atinge ținte din Iran.
Iranul negociază cu Rusia construcţia a două noi unităţi de producţie la singura centrală nucleară a ţării, a declarat un responsabil al Organizaţiei pentru Energie Atomică de la Teheran (AEOI), citat de AFP.
China, Rusia și Iranul vor organiza vineri exerciții navale comune, a declarat joi un oficial din cadrul forțelor armate iraniene pentru agenția semioficială de presă ISNA, preluată de Reuters.