Nava militară americană USS Sirocco a fost nevoită să lanseze avertismente sonore și să tragă focuri de avertisment în Strâmtoarea Ormuz, după ce trei nave marinei Gărzilor Revoluției iraniene (IRGCN) s-au apropiat periculos și ostil.
Prim-ministrul israelian Naftali Bennett s-a întâlnit vineri cu directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi. Vizita are loc la scurt timp după raportul agenției ce estimează că stocul de uraniu îmbogățit al Iranului a crescut.
100 de avioane de vânătoare, avioane de transport și de realimentare ale Forțelor Aeriene Israeliene au decolat săptămâna aceasta din bazele din Israel spre Cipru pentru a testa operațiunile „Dincolo de orizont" în timpul exercițiilor militare „Carele de foc” ale IDF.
Sâmbătă, 28 mai, unui grup restrâns de reporteri i s-au arătat peste o sută de drone militare aliniate în rânduri, după ce au zburat legați la ochi timp de 45 de minute către o bază secretă îngropată adânc sub Munții Zagros din Iran.
Autoritățile iraniene investighează cauzele unui accident la Parchin, care găzduiește mai multe unități industriale și de cercetare, inclusiv nucleară. Serviciile de securitate occidentale cred că Iranul a efectuat la Parchin teste de detonare a bombei nucleare în trecut.