Un șofer de tren din Japonia își dă în judecată angajatorul pentru aproape 20.000 de dolari, după ce a fost sancționat cu mai puțin de 50 de cenți din salariu pentru că a cauzat o mică întârziere a sistemului feroviar notoriu de punctual al țării.
Un tribunal din Tokyo a condamnat patru foşti conducători ai furnizorului de electricitate Tepco la plata unor despăgubiri în valoare de 95 de miliarde de euro (13.000 de miliarde de yeni) din cauză că au eşuat să împiedice accidentul la Centrala Nucleară Fukushima, în 2011.
Existau deficienţe „incontestabile'' în securitatea fostului premier japonez Shinzo Abe, împuşcat mortal vineri în timpul unei reuniuni electorale de la Nara, a declarat sâmbătă şeful poliţiei locale, care a promis o anchetă, relatează AFP.
Suspectul de asasinarea fostului premier japonez Shinzo Abe a recunoscut poliţiei că l-a vizat iniţial pe liderul unui grup religios căruia mama lui îi făcuse donaţii mari, până la punctul de a întâmpina probleme financiare.
Fostul premier japonez Shinzo Abe a fost asasinat vineri, în timpul unei opriri de campanie în orașul Nara, de un bărbat înarmat care l-a împușcat din spate în timp ce ținea un discurs.