Secretarul de stat american Antony Blinken a discutat despre Iran şi alte dosare de politică externă într-o întâlnire virtuală cu omologii săi din Marea Britanie, Franţa şi Germania, în contextul analizării posibilităţilor de a reînvia acordul nuclear iranian, informează Reuters.
Kremlinul a calificat vineri declaraţiile făcute cu o zi înainte de preşedintele american Joe Biden drept "retorică agresivă, neconstructivă" şi a afirmat că nu va tolera niciun ultimatum din partea SUA, scriu Reuters şi AFP.
Preşedintele american Joe Biden a anunţat că Statele Unite opresc sprijinul pentru ofensiva condusă de Arabia Saudită în Yemen, afirmând că războiul ”trebuie să înceteze”, dar s-a angajat că sprijinul american pentru Arabia Saudită va continua, transmite Reuters.
Planul Washingtonului de a retrage 12.000 de soldaţi americani din Germania este deocamdată suspendat după tranziţia de putere de la Casa Albă, transmite dpa.
Preşedintele american, Joe Biden, l-a nominalizat oficial pe fostul subsecretar de stat William Burns ca director al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), scrie dpa.