Cei patru comisari cu funcții de conducere în Inspectoratului de Poliție de la Cluj, în frunte cu fostul lor șef, Mircea Rus, au fost lăsaţi să plece acasă, după un maraton de audieri de câteva ore.
Comisarul-şef de poliţie Mircea-Ion Rus, fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, a fost reţinut, joi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu, a informat DNA.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că noile legi ale justiţiei care au fost adoptate recent de Parlament sunt bune şi a arătat că le va promulga dacă vor trece de Curtea Constituţională a României.
Parlamentarii independenţi, membri ai partidului Forţa Dreptei, depun, joi, o sesizare la Curtea Constituţională pe pachetul celor trei legi ale justiţiei, a anunţat deputatul neafiliat Antonel Tănase.
Ulterior, Angelica a fost concediată pentru că a avut curajul de a vorbi cu presa și de a se adresa ministrului Muncii de la acel moment.