Preşedintele Klaus Iohannis a salut, vineri la cceremonia de decorare a unor personalităţi şi instituţii de cultură cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, că operaţionalizarea fondurilor din PNRR care vizează domeniul culturii şi patrimoniului.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care reduce TVA de la 19% la 5% pentru pompele de căldură, panourile fotovoltaice şi panourile solare termice.
Preşedintele Klaus Iohannis salută semnarea celei de-a treia declaraţii comune de cooperare dintre NATO şi UE, arătând că România susţine cu tărie consolidarea securităţii şi prosperităţii spaţiului euro-atlantic.
Președintele Iohannis a declarat, că societatea aşteaptă "transparenţă, integritate şi profesionalism" de la membrii sistemului judiciar şi i-a încurajat pe magistraţi să ia atitudine atunci când independenţa justiţiei e pusă în pericol "prin încercări de imixtiuni politice".
Volodimir Zelenski a vorbit, în discursul său, despre discuţia pe care a avut-o cu preşedintele României, Klaus Iohannis. ”Am făcut multe împreună pentru a proteja zona Mării Negre. Sunt încrezător că în acest an vom face şi mai multe”, a preşedintele Ucrainei.