Klaus Iohannis conduce în clasamentul încrederii în personalitățile politice, urmat de Gabriela Firea, Victor Ponta și Dacian Cioloș, arată ultimul sondaj INSCOP, realizat în perioadă 21 ianuarie-5 februarie 2019.
Discursul care se opune valorilor democratice vestice, europene și americane, e din ce în ce mai viguros.
Președintele Klaus Iohannis a spus, într-o declarație de presă alături de Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, că România are fondurile pentru achiziția de corvete și că Ministerul Apărării este cel care trebuie să „livreze".
Mai multe modificări aduse de parlamentarii PSD la legea care vizează respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități din centrele rezidențiale au fost declarate neconstituționale. Curtea Constituțională a admis sesizarea președintelui Iohannis.
Fostul consilier local Constantin Guguianu, cercetat penal după ce a distribuit o imagine trucată cu președintele Iohannis în uniformă nazistă, s-a declarat deranjat că a primit mesaje „vulgare și grobiene”, și a spus că, dacă era o persoană simplă, „nu se inflama situația”.