Legea anti-mercenari este pe cale să devină realitate, după ce s-a aflat că mai multe cadre ale MApN au participat ca mercenari plătiți la misiunile lui Horațiu Potra din Africa, deși se aflau în concediu de odihnă.
O nouă lege a sănătății: digitalizarea, prevenția și pacientul sănătos, în centrul reformei. Streinu-Cercel a menționat că proiectul va introduce posibilitatea ca, la domiciliul pacientului să se facă analize „în așa fel încât presiunea de pe camerele de gardă să fie ridicată.”
Senatul adoptă legea pentru cooperare polițienească internațională și urmăriri transfrontaliere. Actul normativ prevede că se va desemna un punct unic de contact pentru cooperarea polițienească internațională - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională (CCPI).
Firmele care angajează victime ale violenţei domestice vor primi 2.250 de lei lunar timp de 12 luni. Care sunt condițiile? Legea a fost promulgată, astăzi, de către preşedintele interimar Ilie Bolojan.
O floare rară, protejată prin lege a înflorit în România. Unde se întâmplă? Ce spun autoritățile și de ce a fost luată decizia ca aceasta să fie protejată prin lege?