Partidele politice ar putea primi donații prim SMS, iar dacă o cotizație la partid depășește valoarea a cinci salarii minime de bază brute, va trebui virată doar prin bancă, propune Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), într-un proiect de lege pus în dezbatere publică.
Șerban Nicolae, Titus Corlățean și alți 12 parlamentari PSD au inițiat un proiect de lege care interzice timp de doi ani orice vânzare de acțiuni sau privatizare totală a firmelor de stat și blochează și eventualele negocieri începute deja.
Europarlamentarul Traian Băsescu avertizează asupra pericolului acţiunii grupărilor de crimă organizată, odată cu revenirea în ţară a "clanurilor" de romi, şi cere ca acestea să fie neutralizate "fără menajamente" de către Poliţie şi Jandarmerie.
Valer Dorneanu a declarat neconstituționale, în calitate de președinte și judecător al Curții Constituționale, acte normative semnate tot de el pe vreme când era președinte al Camerei Deputaților, scrie PressHUB.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat miercuri că liberalii intenţionează ca după alegerile parlamentare să modifice Legea 95/2006, astfel încât spitalele importante să treacă din coordonarea primăriilor în cea a Ministerului Sănătăţii.