Miniștrii de Externe din România și din alte șapte țări UE cer interzicerea deplasării libere a diplomaților ruși în blocul comunitar, printr-o scrisoare adresată Înaltului Reprezentant al UE pentru politică externă şi securitate comună, Josep Borrell.
Elevii și profesorii se vor bucura de o zi liberă la începutul lunii viitoare, la exact o lună de la începutul școlii.
Unul din propagandiștii cei mai înrăiți ai Kremlinului intoxică publicul din Rusia cu cele mai abjecte minciuni. Ultima minciună se referă la faptul că europenii susțin Ucraina, fiind supărați din cauza înfrângerilor pe care le-au suferit în fața Rusiei de-a lungul secolelor.
Senatul a respins luni, în calitate de prim for sesizat, proiectul de lege al USR PLUS pentru completarea legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Daniel Florea, edilulul celui mai sărac sector al Capitalei, a urmat un doctorat la aceeași universitate privată din Chișinău unde colegul său de partid, Florin Iordache, a obținut un doctorat plagiat.