Fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea, le-a spus judecătorilor care urmează să decidă eliberarea sa condiționată că s-a vaccinat.
Tribunalul Mureș a decis să admită cererea lui Costel Corduneanu și să dispună liberarea sa condiționată. Liderul clanului a ieșit joi seara din penitenciarul Mureș.
Paradoxal, ieșirea mai devreme din pușcărie a lui Florin Mototolea l-a pus în situația de a se încăiera cu alți interlopi și, în final, de a sfârși înjunghiat mortal. Dacă, însă, și-ar fi ispășit pedeapsa la care a fost condamnat în 2017, azi ar fi fost încă în închisoare.
Infractori periculoși deschid procese de divorț la Bistrița pentru a fi mutați în penitenciarul din localitate și pentru ca, ulterior, decizia de liberare condiționată să fie luată de judecătoria locală, extrem de binevoitoare, arată site-ul Presshub.
Aproape 700 de persoane au fost liberate condiţionat în primele şase luni ale anului, mai mult de o treime fiind condamnate pentru omor, iar peste 100 pentru viol, relevă date ale Administraţiei Naţionale a Penitenciare. Trei dintre liberați aveau condamnări pe viață.