Ministerul Educației a transmis că se publică în Monitorul Oficial Ordinul de ministru cu modificările privind calendarul examenelor naționale și data până la care se poate încheia situația școlară a elevilor din clasele terminale.
Mediile elevilor vor fi încheiate cu numai două note. Este anunțul oficial al Ministerului Educației, după ședința de guvern de joi, în condițiile în care greva profesorilor continuă în mai multe județe din țară.
Peste 15.000 de persoane din educaţie, dintre care 10.000 de cadre didactice, au renunţat la grevă după adoptarea ordonanţei care prevede majorări salariale, a declarat marţi ministrul Educaţiei, Ligia Deca, într-o conferinţă de presă.
Reprezentanții elevilor, părinților și ai sindicatelor reprezentative din învățământul preuniversitar au fost invitați la o rundă de consultări la sediul Ministerului Educației. Ministrul Ligia Deca vrea să discute calendarul examenelor naționale.
Examenele naţionale îşi păstrează calendarul, în condiţiile în care cadrele didactice se întorc de săptămâna viitoare în sălile de clasă, în caz contrar fiind necesară o reprogramare a probelor, a declarat, într-o conferinţă de presă, ministrul Educaţiei, Ligia Deca.