Potrivit ministrului, la nivel naţional în peste 1.000 de unităţi de învăţământ nicio persoană nu face grevă.
Peste 10.000 de profesori au renunțat la grevă
"Ca urmare a măsurilor luate de Guvernul României şi ca urmare a ordonanţei de urgenţă 53 date la 1 iunie, care prevede majorările salariale în învăţământ, putem anunţa că în acest moment de la momentul adoptării ordonanţei şi până astăzi avem circa 15.000 de persoane care lucrează în învăţământ care au renunţat la grevă dintre care peste 10.000 sunt cadre didactice.
În acest moment avem peste 1.000 de unităţi de învăţământ în care nicio persoană nu face grevă. (...) Numărul de şcoli care în integralitate au renunţat la grevă este de 170 între 31 mai şi 6 iunie", a spus Deca.
Deca a spus că vor fi reluate miercuri negocierile cu federaţiile sindicale.
Citește și: Greva profesorilor anulează mai multe probe la bacalaureat. Deca: Le echivalăm cu notele de la clasă
"Este o dovadă de încredere a cadrelor didactice în măsurile luate de Guvern şi sperăm ca prin discuţiile pe care le vom relua în contextul negocierii Contractului colectiv de muncă pe sectorul educaţie vom relua aceste negocieri cu federaţiile sindicale mâine şi în contextul altor măsuri pe care Guvernul le va lua - mă refer aici la negocierile pe Legea salarizării - vom putea să vedem o reîntoarcere în sala de clasă atât a cadrelor didactice, cât şi a elevilor", a arătat demnitarul.
Ministrul a afirmat că sunt judeţe precum Prahova, unde participarea la grevă este de 25%, dar şi judeţe precum Hunedoara în care participarea este mai mare mare de 80%.
"În ceea ce priveşte procentul de personal aflat în grevă la nivelul judeţelor, o să dau doar ilustrativ exemple, avem judeţe care au 25% participare din total personal la grevă, mă refer aici la Prahova şi avem şi judeţe în care încă participarea este destul de mare, de exemplu Hunedoara unde este undeva la 80%.
Citește și: Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, întâlnire de urgență la sediul guvernului. Discuții despre grevă
Ceea ce pe noi ne bucură este trendul descendent. Este clar că încet, încet cadrele didactice revin în clase, personalul revine în şcoli şi asta ne permite ca la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ să se poată organiza un program de recuperare în aşa fel încât până la finele cursurilor şi până la finele anului şcolar să putem avea atât o recuperare din punct de vedere educaţional, cât şi oamenii să poată să recupereze zilele pe care nu le vor avea plătite în ceea ce priveşte salariul pe luna mai", a spus reprezentantul Ministerului Educaţiei.
Potrivit acesteia, persoanele care vor să renunţe la grevă trebuie să depună o cerere scrisă.
"Pentru a renunţa la grevă cei care doresc acest lucru trebuie să depună o cerere scrisă astăzi, fiind prima zi lucrătoare aceste cereri se depun în cursuri zilei de astăzi.
Centralizarea de dimineaţă de până în ora 10.00 spunea că avem un procent total de personal participant la grevă de 52,8 - 52,9%. Procent cadre didactice din aceştia participante la grevă 59,4 - 59,5%", a arătat Ligia Deca.
Ea a susţinut că pe 31 mai 64% dintre cadrele didactice participau la grevă.