O presupusă schemă de „luare de mită pentru grațiere” la Casa Albă este investigată de Departamentul de Justiție al SUA, conform unor documente din instanță făcute publice marți, transmite The Guardian.
Conform unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti dosarul în care fostul şef al ANAF Sorin Blejnar a fost trimis în judecată sub acuzaţia că ar fi primit mită 1,2 milioane euro de la omul de afaceri Radu Nemeş a fost retrimis la DNA.
Plenul Camerei Deputaţilor dezbate şi votează, marţi, solicitarea DNA de ridicare a imunităţii deputatului Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătăţii.
Cererea DNA privind urmărirea penală a deputatului ProRomânia Nicolae Bănicioiu, pentru o mită de 3,9 milioane de lei, a ajuns la Comisia Juridică a Camerei Deputaților, care are termen până vineri pentru întocmirea raportului.
Două persoane au fost reţinute în urma percheziţiilor efectuate, marţi, într-un dosar de şantaj şi luare de mită, care implică şi un angajat al unei instituţii publice, a anunţat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş.