Primarul din Târgu Mureș, săltat de DNA. Primarul municipiului Târgu Mureș, Soos Zoltan, a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, fiind acuzat de luare de mită în formă continuată.
Nelu Tătaru, pus sub control judiciar. Nu îşi va putea exercita profesia de medic în spitale publice.
Călin Popescu-Tăriceanu, achitat pentru luare de mită în dosarul de 800.000 $. E definitivă decizia? În acelaşi dosar, magistraţii au decis achitarea lui Petru Berteanu, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la luare de mită, cel care l-ar fi ajutat pe fostul demnitar.
272. Acesta este numărul de şpăgi pentru care poţi fi condamnat cu suspendare. Doctoriţa Emilia Cun este ultimul medic trimis în faţa instanţei, în megadosarul şpăgilor luate de angajaţii de la Serviciul de Expertiză Medicală al Casei de Pensii Judeţene Bihor.
Fostul ministru al Digitalizării, Gabriel Sandu, scapă de dosarul privind licențele Microsoft, în care a fost acuzat că a luat șpagă peste 2.000.000 €. Magistrații ICCJ au laut această decizie ca urmare a prescrierii faptelor.