Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, luni dimineaţă, că modul în care a fost organizată externarea pacienţilor de la Spitalul Foişor "nu a fost deloc în regulă", dar acest lucru nu a fost decis nici de Ministerul Sănătăţii (MS), nici de DSU.
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat că este posibil ca turiștii care vor merge la mare în mini-vacanța de Pașt să nu fie obligați să poarte masca pe plajă, însă acest lucru trebuie discutat în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
Ministrul de Interne, Lucian Bode, anunță marți că autoritățile vor avea „toleranță zero” față de orice abatere de la lege și că protestele din ulimele zile sunt „o tentativă disperată a unui grup minoritar care instigă la nerespectarea legii”.
Ministrul de Interne, Lucian Bode, îi atrage atenția prefectului de Timiș, care a criticat carantinarea Timișoarei, că „ 'Nu este posibil să' - acesta nu este mesaj de prefect”. Ministrul de Interne a precizat că săptămâna aceasta CNSU va lua o decizie în cazul județului.
Lucian Bode a declarat că a cerut conducerilor tuturor inspectoratelor de poliție din țară, după crima din Onești, să reanalizeze plângerile făcute în ultimii doi ani în care se regăsesc amenințări cu posibile acte de violență.