Liderul cecen Ramzan Kadîrov a afirmat că forţele sale au cucerit primăria oraşului Mariupol, oraş din sud-estul Ucrainei aflat de mai multe zile sub asediul armatei ruse, informează AFP.
La Mariupol, bombardamentele rusești continuă fără încetare, cei aproximativ 100.000 de localnici rezistând tot mai greu. Președintele Zelenski a declarat că oamenii de acolo stau ascunși printre ruine și se roagă să moară.
Mariupol (sud-est) a devenit cel mai bombardat şi mai devastat oraş în timpul războiului din Ucraina, după ce a suportat majoritatea atacurilor susţinute ale Rusiei, fiind considerat totodată cheia campaniei militare ruseşti din această ţară, informează marţi BBC.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că aproximativ 100.000 de oameni se află în oraşul-port Mariupol, unde trăiesc într-o teroare inimaginabilă și în condiţii inumane, pe fondul bombardamentelor ruseşti.
Vicepremierul ucrainean Irina Vereşciuk spune că atacul asupra Mariupolului este o răzbunare personală a lui Vladimir Putin.