Viceprimarul Capitalei, Horia Tomescu, a anunţat că şase din cele zece proiecte depuse de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, în valoare de 20,4 milioane de lei, au obţinut finanţare din PNRR.
70% dintre pacienții care suferă de epilepsie pot obține un control al crizelor și o viață normală atunci când urmează tratamentul prescris. Din păcate, stigma asupra acestor pacienți încă persistă, iar mulți dintre ei își ascund diagnosticul.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri că va fi constituit Registrul electronic naţional al infecţiilor asociate asistenţei medicale şi un grup tehnic special pentru elaborarea cerinţelor şi indicatorilor privind calitatea îngrijirilor medicale.
Ministerul Sănătăţii a anunţat că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 352 de cazuri noi de COVID-19, cu 87 mai puţine faţă de ziua precedentă. Au fost raportate şapte decese.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, vineri, că includerea raportării infecţiilor nosocomiale în evaluarea managerilor de spitale are ca scop aflarea adevărului din sistemului medical şi excluderea blamării personalului.