Victoria lui Trump adună „nori negri” în Ucraina. Donald Trump și-a anunțat victoria după alegerile din Statele Unite, însă urmează „vești proaste” pentru Ucraina, anunță Fostul președinte rus Dmitri Medvedev.
Fostul preşedinte al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului Securităţii Rusiei, a avertizat sâmbătă Statele Unite să ia în serios avertismentele Rusiei pentru a evita un al Treilea Război Mondial, informează Reuters.
Rusia va lovi Ucraina cu „bomba bombelor” de 7..000 kg. O rachetă Satan o va duce. Amenințarea a fost făcutăd e fostul președinte rus Medvedev. Putin își poate da acordul.
Aliatul „portavoce” a lui Putin anunță când se termină războiul din Ucraina. Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, un aliat de încredere a dictatorului Vladimir Putin a anunțat când se va termina războiul din Ucraina.
Fostul președinte rus amenință omenirea. Dmitri Medvedev, fostul președinte rus și unul dintre cei mai vocali susținători ai Kremlinului, a declarat că aderarea Ucrainei la NATO ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei.