Roberta Metsola, realeasă preşedintă a Parlamentului European pentru doi ani şi jumătate. Eurodeputata malteză Roberta Metsola, membră a Partidului Popular European, a fost aleasă marţi preşedintă a Parlamentului European pentru următorii doi ani şi jumătate.
Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat marţi că va lupta ca România să se alăture Schengen în anul 2023.
Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, efectuează luni şi marţi o vizită de lucru în România.
„Nu mai trebuie pierdut timpul”, a declarat Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, după întâlnirea avută la Bruxelles cu Nicolae Ciucă, prim-ministrul României.
„Am vrut să construim speranță într-un moment în care speranța era pierdută. Am reușit. Acum, PSD-iștii sunt cei care și-au pierdut speranța. Acum, ei sunt cei disperați. Ei au ajuns în acest punct de lose-lose“.