Zece pacienți cu COVID, aflați în stare critică, sunt transferați, joi, în Ungaria, a anunțat Ministerul Sănătății. Cinci vor ajunge în centrul universitar Szeged, iar ceilalți, la Debrecen.
Ministerul Sănătăţii a anunţat, miercuri, că a distribuit o nouă tranşă de 5.692 de flacoane de Remdesivir în unităţile sanitare cu paturi care au în tratament pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2.
Nici la trei zile de la momentul în care Raed Arafat, șeful DSU, a anunțat suspendarea tuturor operațiilor care nu sunt urgențe, timp de 30 de zile, ordinul nu este publicat nici în Monitorul Oficial, nici pe site-ul DSU. În schimb, ordinul fotografiat a început să circule.
Medicamentul Favipiravir, care se poate administra pacienților cu COVID la debutul bolii, pentru formele ușoare, va fi disponibil în farmaciile cu circuit închis și va fi eliberat pe rețetă, a decis Ministerul Sănătății.
România va activa, marți, Mecanismul de Protecție Civilă al UE, în contextul crizei COVID, și va cere cantități suplimentare dintr-un medicament pentru pacienții COVID critici. Deși spitalele sunt depășite, soluția autorităților a fost suspendarea operațiilor neurgente.