DNA l-a pus sub acuzare pe fostul ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuată, fiind pus sechestru pe averea acestuia, respectiv bunuri imobile şi conturi.
Ministerul Muncii efectuează în prezent plăţi pentru părinţii aflaţi în situaţiile în care o unitate şcolară în integralitate sau o clasă se află în situaţia de a gestiona un focar COVID, în baza avizului epidemiologic eliberat de DSP, a declarat ministrul Violeta Alexandru.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că, la nivelul Capitalei, au fost identificate, şi sunt în curs de a primi autorizaţii de la DSP, 102 paturi la terapie intensivă, la două dintre spitale Colentina şi Malaxa, care sunt în integralitate spitale suport COVID-19.
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a afirmat, joi, că în perioada următoare va începe un program-pilot pentru e-facturare, menţionând că procesul de digitalizare a facturilor continuă.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, joi, că susţine ca anul viitor întregul personal din spitalele publice să fie remunerat după aceeaşi grilă de salarizare, scrie Agerpres.