Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, spune că au scăzut cu 50% prețurile la alimente, dar realitatea de la raft e alta. Oamenii nu au observat nicio schimbare la prețurile din magazine, astăzi, în prima zi de la reducerile promise de stat.
Soția lui Lucian Romașcanu a fost numită director de cabinet al premierului. Ea a avut o carieră fulminantă din momentul în care soțul său a fost promovat politic,
Examenul de Evaluare Națională ar putea suferi anumite modificări prin introducerea unor noi examene, numărul probelor urmând a urca la patru. Anunțul a fost făcut de Ligia Deca, ministrul gândindu-se la introducerea noilor probe la liceele competitive.
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) cere demisia de onoare a ministrului Antreprenoriatului şi turismului Daniel Cadariu, precizând că este nevoie de o schimbare urgentă la conducerea Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului.
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a precizat că Partidul Naţional Liberal doreşte creşterea pensiilor cu 16 la sută şi că ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, care a anunţat că a identificat resursele bugetare, trebuie să găsească formula de creştere a pensiilor.