„Noi am trăit cea mai mare tragedie a familiei noastre. Când joc în piesă mă gândesc la părinții mei și la Lucica, sora mea, care la 15 ani s-a înecat în Prut, sărind să își salveze o colegă. A luat-o un vârtej. La 11 km, în Basarabia, au găsit-o niște pescari", a povestit omul.
Discursul urii promovat pe rețelele sociale, urmat de radicalizarea unor indivizi care trec la fapte. Nu înseamnă neapărat că exact aceia care publică texte incitatoare și pline de ură vor pune mâine mâna pe armă și vor comite crime.
Un mesaj de amenințare cu moartea pentru președintele CNCD, Asztalos Csaba, a fost scris într-o stație de autobuz din centrul Capitalei, chiar vizavi de sediul Ministerului Afacerilor Interne.
Şeful forţelor de ordine din Minneapolis a declarat în faţa juraţilor că Derek Chauvin a "încălcat regulile" şi "valorile" poliţiei în timpul arestării lui George Floyd, informează AFP.
Cătălin Didu, fost jucător la Extensiv Craiova, Alro Slatina şi Apulum Alba Iulia, s-a stins din viața la doar 43 de ani, după ce s-a infectat cu COVID-19, informează digisport.ro.