13 ianuarie 2019. Primarul oraşului polonez Gdańsk, Pawel Adamowicz, este asasinat în timpul unui eveniment caritabil. Atacatorul își motivează actul ca pe o răzbunare la adresa Partidului Civic care, spune el, l-a aruncat pe nedrept în închisoare.
15 martie 2019. Un bărbat înarmat atacă Moscheea "Al Noor" din Christchurch, Noua Neelandă. Este identificat ca fiind Brenton Tarrant, un extremist de cetățenie australiană, în vârstă de 28 de ani.
2 iunie 2019. Walter Lübcke, un lider politic din oraşul german Kassel ( landul Hessa), este ucis la domiciliu cu un glonţ în cap. La scurt timp, poliția îl arestează pe presupusul criminal, un bărbat de 45 de ani având vechi legături cu extrema dreaptă. La scurt timp, Octavian Ursu, primarul de origine română al orașului Görlitz (Saxonia) este pus sub protecția poliției, ca urmare a amenințărilor cu moartea pe care le primise.
Ce au în comun toate acestea? E simplu: discursul urii promovat pe rețelele sociale, urmat de radicalizarea unor indivizi care trec la fapte. Nu înseamnă neapărat că exact aceia care publică texte incitatoare și pline de ură vor pune mâine mâna pe armă și vor comite crime. Dar iată, discursul urii îi poate inspira pe alții să comită atrocități. Aici este pericolul.
Asistăm, din păcate, la o spirală a discursului urii și în România. Iar situația o rezumă excelent istoricul Liviu Rotman într-o recentă postare pe rețelele sociale:
„Există o logică în toate, inclusiv în evoluția extremismului.
La început au fost „nevinovate” zvastici, privite cu nepăsare și indulgență („nici nu știu ce înseamnă, etc, ), au urmat redenumiri de străzi sau școli cu numele unor intelectuali apropiați ai Mișcării Legionare sau dictatorului fascist Ion Antonescu, unii dintre aceștia onorați cu titlu de “ cetățean de onoare, ale diverselor localități , editarea de cărți negaționiste, etc.
Cei ce protestam eram taxați drept cenzori, criptocomuniști, etc și condamnați, in numele „drepturilor omului” , (!!!). A urmat un viceprimar al capitalei, care se evidenția prin declarații agresive antisemite, antimaghiare, homofobe ( invitat des la anumite televiziuni ).
Au urmat declarații in Parlament, întru cinstirea lui Zelea Codreanu, apoi insultarea și amenințarea Maiei Morgenstern, doctorului Raed Arafat, președintelui CNCD, Csaba Asztalos ( cu toții niște “ venetici” dușmani).
Și ca urmare firească , apare pe net, un cvasinecunoscut, un anume Cezar Năstase, cu o listă de „trădători de neam” ce trebuie...suprimați!. Sunt onorat de a fi unul din candidații la pedeapsa capitală. Sunt onorat pentru a fi alături de oameni, pe care îi prețuiesc.
Adevărul este că intensificarea naționalismului agresiv, de sorginte legionară a devenit o realitate importantă a zilelor noastre, care nu ar trebui bagatelizată și nici tratată în schema partinică („ceilalți” sunt vinovați”).
Știu că mă repet, dar combaterea manifestărilor extremiste ar trebui privită ca o problemă prioritară, de guvern, de justiție, de lumea academică, de comunitățile profesionale, etc”.
Într-adevăr, în aceste zile se discută mult despre cazul unui anume Cezar Năstase, care a publicat pe Facebook o listă a intelectualilor ce ar trebui condamnați la moarte. Nu că ar fi prima ”listă” de acest gen. Nu demult, a mai fost publicată o „listă neagră a dușmanilor” , pe un grup al protestatarilor antirestricții din Timișoara. Amenințări grave erau proferate la adresa mai multor intelectuali și activiști timișoreni.
Atât „lista” de la București cât și cea de la Timișoara au făcut obiectul unor plângeri către poliție. Dar șansele ca autorii să fie prinși și pedepsiți sunt infime.
După cum declara la RFI directorul Institutului „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, aproape 98% din plângerile pe Ordonanța 31, privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, sunt clasate încă din faza de anchetă. De ce s-ar întâmpla altfel de această dată?
Să nu ne facem că nu vedem realitatea: apelurile la violență pe rețelele sociale se extind – se cere atacarea polițiștilor și jandarmilor, se cere formarea unor ”trupe de șoc” care să neutralizeze închipuiți ”dușmani ai poporului”.
Tot acest fenomen, care riscă în orice moment să treacă din mediul online în viața reală, nu poate fi separat de două fenomene de dată relativ recentă și legate între ele: restricțiile legate de pandemie și ascensiunea AUR.
Fără îndoială, nici George Simion, nici Claudiu Târziu, nici Sorin Lavric, nici ceilalți lideri AUR nu-i îndeamnă ei înșiși pe internauți să profereze amenințări cu moartea sau să ceară ieșiri violente în stradă.
Sunt suficient de inteligenți să nu o facă.
Și suficient de lași să nu-și asume nici măcar derapajele de la ultimele proteste pe care le-au animat ( atacarea forțelor de ordine, distrugeri, huiduirea medicilor). După cum sunt suficient de lași pentru a face apologia criminalilor de război doar sub cupola Parlamentului, acolo unde sunt protejați de imunitate.
Dar e greu să nu observi că violența de pe rețelele sociale este promovată în numele AUR, că discursul acestui partid constituie inspirație și justificare morală. Iar asta se întâmplă atâta timp cât liderii acestui partid nu mișcă un deget pentru a condamna violențele de limbaj, amenințările cu moartea, antisemitismul și xenofobia.
Din nefericire, e greu să ne imaginăm că justiția va veni să compenseze lipsa de responsabilitate a inspiratorilor discursului urii. Iar asta înseamnă că ne mai apropiem cu un pas de violența cea adevărată.
