Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că preţurile finale pentru români la energie nu au fost modificate, indiferent câte modificări legislative au fost în acest an, precizând că nimeni nu va plăti în ţara noastră mai mult de 1,3 lei pentru energia electrică.
Proiectul de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a fost adoptat, luni, în calitate de for decizional, de plenul Senatului. Au fost înregistrate voturi 86 "pentru", 37 împotrivă şi trei abţineri.
Elevii încep anul școlar 2022-2023 pe data de 5 septembrie, potrivit calendarului oficial. Este pentru prima dată când anul școlar este organizat pe module.
Trotuarele care se află la distanţe mai mici de 100 de metri de spitale, instituţii publice, parcuri şi pieţe vor trebui accesibilizate pentru persoanele în scaun cu rotile, în decurs de un an.
Autoritatea de Reglementare în Energie a modificat regulamentul privind furnizarea de ultimă instanţă a gazelor, pentru clienţii care rămân fără furnizor, astfel încât factura să reflecte strict costurile, potrivit unui comunicat al ANRE.