Fostul gangster londonez devenit scriitor și actor Dave Courtney, cunoscut drept „cel mai temut mafiot” din Marea Britanie, în vârstă de 64 de ani, a fost găsit fără viață, cu o rană în cap, provocată de o armă de foc.
Bărbatul, în vârstă de 53 de ani, era pacientul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Brăila, unde era internat la Secția Cardiologie.
O autospecială de poliţie, condusă de un agent de 38 de ani, angajat al IPJ Maramureş, a surprins şi accidentat mortal un pieton, în vârstă de 54 de ani, care circula pe partea carosabilă, în acelaşi sens de mers.
Pare un loc părăsit care încet-încet este destinat morţii. Dar în biserica părăsită din Teaca, judeţul Bistriţa-Năsăud, un suflet mic continuă să trăiască şi să demonstreze, încă o dată, că fidelitatea unui animal este unică.
Fost fotbalist al echipelor FC Argeş, Farul Constanţa, Dinamo şi Steaua, Dorel Zamfir a decedat la vârsta de 62 de ani, au anunţat vineri, reprezentanţii formaţiei piteştene.