Colegiul Medicilor din România îi acuză pe medicii legiști că au încașcat grav drepturile celor două doctorițe arestate în cazul Pantelimon, la un proces echitabil.
Apar noi detalii în dosarul morților suspecte de la Spitalul Pantelimon. Una dintre doctorițele arestate a fost dusă din nou la Parchet pentru a asista la percheziția informatică a telefonului său. Iubitul ei, medic și el, vizat de o anchetă. Alexandru Rafila, chemat la guvern.
În urma scandalului de Spitalul Sfântul Pantelimon, urgențele pe chirurgie vasculară vor fi transferate către altă unitate medicală. Iar motivul este că medicii care făceau gărzi pe compartimentul respectiv nu le mai pot acoperi.
DOCUMENT 30.000 lei pe lună iau medicii de la Spitalul Pantelimon. Doar sporurile sunt 14.000 lei potrivit hârtiilor oficiale. Veniturile sunt brute. La acest spital s-ar fi înregistrat o serie de morți suspecte pentru că pacienții au primit mai puține doze decât trebuia.
Sunt percheziţii la locuinţele unor angajaţi ai Spitalului Clinic de Urgenţă ”Sf. Pantelimon” din Bucureşti. Patru cadre medicale au fost duse la audieri în dosarul morţilor suspecte.