Iranul şi Statele Unite, două ţări care nu mai au relaţii diplomatice din 1980, au început sâmbătă discuţii "indirecte" în Sultanatul Oman, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmail Baghai, relatează AFP şi dpa.
Giganții internetului ar putea fi impozitați în Uniunea Europeană în eventualitatea unor negocieri eșuate cu președintele Trump, a anunțat președinta Comisiei, Ursula von der Leyen.
Negocieri SUA–Rusia la Istanbul: atmosferă pozitivă, dar fără acorduri concrete. Discuții intense, promisiuni de cooperare, dar nicio soluție clară. SUA și Rusia admit că „există elemente de iritare grave” care trebuie eliminate urgent.
Marea Neagră, „lac rusesc”? Jurnaliștii de la Financial Times explică de ce negocierile SUA - Rusia neliniştesc Europa, pe baza declarațiilor unor oficiali din regiune. România și Bulgaria, state riverane, încearcă să se ferească de orice modificare semnificativă a statu-quoului.
Trump îl va invita din nou pe Volodimir Zelenski la Casa Albă după negocierile din Arabia Saudită. Anunțul marchează o nouă etapă în relațiile diplomatice dintre Washington și Kiev.