Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că se așteaptă la al doilea val al epidemiei COVID-19 în România, ce ar putea veni în toamnă, însă totul depinde foarte mult de ce se întâmplă în aceste zile.
Gheorghe Popescu a notat, miercuri, pe Facebook, că lucrările la cele trei stadioane care vor găzdui meciuri de la Campionatul European “stau bine”, în ciuda încetinirii operaţiunilor din cauza pandemiei. El speră că arenele vor fi gata în octombrie.
Octombrie 2019 a fost cea mai caldă lună octombrie înregistrată vreodată în lume, a anunţat Serviciul european ”Copernicus” privind schimbările climatice. Este a cincea lună consecutivă care a depăşit sau s-a apropiat de un nivel record, relatează AFP.
A patra ediție RePatriot Summit, a românilor întreprinzători din Diaspora și din țară, ajunge la începutul lui octombrie în Bucovina.
Înregistrarea electronică în programul „Diversity Visa” al Statelor Unite va începe miercuri, 3 octombrie, la ora 19:00 (ora României) și va rămâne disponibilă până 6 noiembrie. Pe 7 mai 2019 urmează să fie anunțați câștigătorii, potrivit unui comunicat emis de ambasada SUA.