Curtea de Apel Bucureşti a terminat de judecat apelul în acest dosar, joi având loc pledoariile finale.
Datoriile Regiei Autonome de Distribuție a Energiei Termice au fost rostogolile, an de an, de primarii susținuți de PSD.
PSD este defazat cu un cincinal față de ceea ce promite.
Președintele Tribunalului București a anunțat marți că instanța a îndreptat eroarea materială de la sentința de luni în dosarul lui Sorin Oprescu. Astfel, în locul sentinței greșite de 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare, instanța a pronunțat azi sentința corectă de 5 ani
Fostul primar general al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost condamnat, luni, de Tribunalul Bucureşti, la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare în dosarul în care era acuzat de patru fapte, pentru una dintre ele fiind însă achitat. Sentinţa nu este definitivă.