Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, sâmbătă, că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 4.064 de cazuri de COVID-19.
Republica Cehă a cerut vineri Germaniei, Elveţiei şi Poloniei să preia zeci de pacienţi COVID-19, întrucât în spitalele sale situaţia a ajuns într-un punct critic, relatează agenția Reuters.
Nu e suficient să preiei un model de spital din străinătate și să îl aplici în România pentru ca lucruriile să funcționeze. Fiecare comunitate are caracteristici specifice care trebuie luate în calcul, a declarat Raluca Șoaită, arhitect specializat în proiectarea de spitale.
Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate anunţă înfiinţarea Consiliului Naţional al Siguranţei Pacientului (CNSP), printr-un ordin, care a fost publicat marţi în Monitorul Oficial.
Mihaela Ganea, soția pacientului cu arsuri care a murit după ce a fost transferat cu întârziere în Belgia, acuză nepăsarea birocratică a autorităților, dar și interesul pentru imagine al unor oficiali, într-o mărturie emoționantă pe care a făcut-o luni seara la Digi24.