”Consider că și la noi la Institutul Marius Nasta, costurile celor trei mese zilnice sunt din păcate extrem de reduse conform alocării bugetare (HG 851/2018), adică a banilor pe care noi ca spital îi primim pentru a asigura mâncarea pacienților”, scrie Mahler pe Facebook.
Potrivit acesteia, ”un pacient bolnav de COVID are alocat astăzi pentru cele 3 mese, fix 10 lei/zi regim comun, 15 lei/zi pentru pacientul care are și diabet zaharat sau 16 lei/zi pentru pacientul cu tuberculoză.”
Citește și: Pensie specială de 14.000 lei pentru Irina Alexe, secretarul de stat al lui Cioloș
”La Institutul Marius Nasta avem bucătăria proprie, cu personal propriu, o infrastructura pe care am modernizat-o, și măcar astfel din acest punct de vedere putem să ne gospodărim cât mai eficient conform banilor alocați. Deși la Marius Nasta suntem la limita superioară de calcul a hranei alocate zilnic, DA, din păcate alocația pentru hrana zilnică, din perspectiva mea este insuficientă, mult sub nevoia reală a unui pacient bolnav de COVID și nu numai!”, mai scrie ea pe Facebook.