Ministrul de Interne, Marcel Vela, spune că românii au dat dovadă de rsponsabilitate în minivacanța de 1 Mai și că speră că după 15 mai vor exista premise pentru o ridicare treptată a restricțiilor. El avertizează însă că „virusul nu se odihnește”.
Ionel Dancă, șeful Cancelariei Premierului, a declarat la Digi 24 că Guvernul propune câteva măsuri economice pentru relansare economică, între care convertirea șomajului tehnic în stimulente financiare pentru firmele care își reangajează oamenii, dar și fonduri europene.
Doi angajaţi de la centre de îngrijire şi asistenţă din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt au fost confirmaţi cu coronavirus, urmând să fie efectuată retestarea pentru toţi rezidenţii şi personalul din respectivele unităţi.
Doi dintre inițiatorii proiectului „Cumpărături la ușa ta”, Raluca Paraschiv și Marian Rădună, vor participa, duminică, de la ora 19.00, la emisiunea Newsweek LIVE.
Ministrul muncii, Violeta Alexandru, a declarat că este aproape de o decizie finală în privinţa şomajului tehnic, prefigurându-se prelungirea acestuia pentru acele sectoare ale economiei în care vor rămâne restricţii după data de 15 mai.