Fostul boxer Romeo Păun a fost găsit vinovat de uciderea unui rival în vârstă de 40 de ani pe care, împreună cu acoliții săi, l-a lovit cu bâtele, într-un conflict care a avut loc în Piața Cosntituției, chiar sub geamurile Parchetului General.
Ministerul Justiţiei a anunţat, marţi, că demarează procedura de selecţie pentru ocuparea funcţiilor de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procuror-şef al DNA, procedură ce urmează a se finaliza pe 27 februarie 2023.
Procurorii europeni au trimis Tribunalului București un dosar în care sunt inculpate 23 de persoane care au obținut peste 5 milioane de euro prin 150 de companii fantomă din Austria și România.
De-a lungul timpului, infracțiunile cu hoți deghizați în polițiști au fost foarte variate, unele chiar spectaculoase. Interlopi celebri au pus la cale înșelătorii cărora le-au căzut pradă nu doar oameni simpli, ci chiar și alți infractori.
Interpretul de manele Culiţă Sterp va fi cercetat sub control judiciar pentru părăsirea locului accidentului, a anunţat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.