VIDEO Un deputat USR acuză că există medici în spitale care operează pe parafa altor doctori

DE Bianca Iosef | Actualizat: 25.08.2022 - 17:03
Deputatul USR Emanuel Ungureanu- FOTO: FACEBOOK
Deputatul USR Emanuel Ungureanu- FOTO: FACEBOOK

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus un memoriu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acuzând că în spitale există medici care operează pe parafa altora, fără să aibă contract cu unităţile sanitare respective.

SHARE

Deputatul USR care acuză că există medici în spitale care operează pe parafa altor doctori. "Am depus un memoriu la doamna procuror general Scutea cu privire la un fenomen din spitalele româneşti pe care îl studiez de şase ani, de când sunt deputat şi membru al Comisiei de sănătate. Există o practică în spitalele româneşti, extrem de nocivă, cu consecinţe dramatice pentru bolnavii din această ţară. Există medici care operează în spitale fără să aibă contract cu acele spitale, pe parafa altor medici. Există un lung şir de suspiciuni, de cazuri de malpraxis, un lung şir de fraude care s-au putut produce din cauza acestui fenomen necontrolat", a afirmat deputatul, într-o transmisie live pe Facebook.

El a menţionat că a făcut mai multe sesizări la Corpul de control al Ministerului Sănătăţii şi există câteva rapoarte care "confirmă" spusele sale.

Citește și: VIDEO Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică susține că Rusia și Ucraina au ajuns la consens

"Din păcate, procurorii - ori din rea-credinţă, ori din lene, ori din neştiinţă - au clasat aceste plângeri pe care le-am făcut în mod repetat împotriva unor medici care operează ilegal în spitale din ţara noastră, neavând contract cu acel spital, neavând specializarea să facă anumite manopere, folosindu-se de haosul din spitale, de modul în care înţeleg unii şefi de secţie să fie stăpâni", a susţinut deputatul USR.

Potrivit acestuia, memoriul depus la PICCJ se referă la un spital în care au existat astfel de situaţii. El a explicat că persoanele care operează trebuie să aibă autorizaţie în acest sens, iar pacienţii nu trebuie să se găsească în situaţii în care se bazează pe faptul că vor fi operaţi de un anumit cadru medical, dar acest lucru nu se întâmplă în realitate.

Citește și: Culisele mazilirii ultimului mohican al lui Ion Iliescu din guvern: Victor Opaschi, de la Culte

"Dacă eu fac o sesizare la Corpul de Control, se face un raport în care se explică faptul că am avut dreptate cu acea sesizare, pun imagini pe Facebook cu acel medic care operează ilegal într-un spital şi două instanţe de procurori clasează cauza, spunând că nu am calitate procesuală, adică nu am fost ruda celui care a fost operat ilegal, acest fenomen nu se poate opri, nu pot să îl opresc singur. Nu sunt nici procuror, nici judecător, nici măcar nu sunt la DSP sau la Inspecţia Sanitară de Stat, dar cu ceea ce aflu de la cetăţeni care îmi scriu (...) eu am datoria să sesizez organele de cercetare penală", a transmis el conform Agerpres. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te