SUA s-au alăturat oficial Acordului climatic de la Paris, a anunțat vineri Departamentul de Stat, precizând că „schimbările climatice și știința nu vor mai fi niciodată suplimente în politica externă a Washingtonului”.
Lidera de extremă dreaptă Marine Le Pen a apărut miercuri în instanță sub acuzația că a promovat discursul instigator la ură, postând pe Twitter fotografii despre atrocitățile comise de ISIS. S-a cerut și expertiză psihiatrică.
România nu are o expertiză pe ceea ce se întâmplă în Rusia și de aceea nu contează la dezbaterile din Occident despre politica rusească și despre regimurile de la Moscova, susține Armand Goșu, profesor și expert în spațiul ex-sovietic.
La intrarea în comuna Optași Măgura, din Olt, la intersecția dintre drumul județean și cel național, primarul PSD Marin Scurtu a înălțat un totem format din opt cărți de joc, opt ași, monumentul fiind desenat chiar de edilul-șef, ajutat de un “meseriaș“.
Un oficial iranian identificat ca agent sub acoperire a fost condamnat joi de un tribunal din Belgia pentru implicare într-un atac cu bombă, dejucat de autorități, împotriva unui grup de opoziție iranian în Franța în 2018.