Unul dintre cei mai „performanți” spărgători de case din România a primit o pedeapsă record, de 30 de ani de închisoare, pentru 58 de infracțiuni de furt calificat, două tentative de furt calificat și 12 infracțiuni de fals.
Interlopul Adrian Bălan, zis Bălănel (34 de ani), care a fost condamnat în trecut pentru tentativă de omor, șantaj și chiar proxenetism, și este din nou închis, a primit un spor de pedeapsă după ce a umilit și a lovit o tânără polițistă de la DIICOT pe când se aflau într-un club.
Doi bărbaţi pe numele cărora erau emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru infracţiuni la regimul stupefiantelor, respectiv furt calificat, au fost prinşi, vineri, în urma unei acţiuni a poliţiştilor în Bucureşti şi Ilfov.
În contextul crizei energetice, încărcarea mașinilor electrice nu mai ieftină. Proprietarul unei Tesla s-a gândit să facă economie și s-a conectat cu un prelungitor la un stâlp de iluminat stradal. A fost prins și arestat. El riscă până la 4 ani de închisoare și 100.000 € amendă.
Rectorul Universităţii Politehnice din Bucureşti, Mihnea Costoiu, ar putea scăpa de condamnare prin prescrierea faptelor.