O doctoriță pediatru refuză să mai lucreze la Urgențe în Suceava, după ce a fost amenințată cu toporul. Preşedintele Colegiului Medicilor spune că medicii trebuie să-şi desfăşoare activitatea fără teama de agresiune.
Un medic pediatru a ajuns viral pe reţelele sociale după ce acesta a costumat copiii în supereroi, înainte de a-i duce spre sala de operaţii. Filmuleţul a strâns sute de mii de aprecieri.
Semnal de alarmă, de la un pediatru toxicolog! Mulți copii se droghează cu medicamente cu substanţe psihoactive prescrise bolnavilor cu afecţiuni psihiatrice.
Dr. Carmen Zapucioiu, medic primar pediatru şi medic specialist în pneumologie pediatrică la Spitalul pentru Copii Grigore Alexandrescu din Capitală a declarat pentru că la unitatea de primiri urgenţe ajung zilnic în jur de 400 de copii care au boli respiratorii.
Care sunt noile prevederi în ceea ce privește concediul medical pentru îngrijirea copiilor bolnavi. Modificările par să vină în sprijinul părinților. Cuantumul indemnizației lunare este de 100%, iar durata concediului este stabilită de medic.