Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a declarat joi, la Târgu Mureş, că introducerea, prin Planul Naţional Strategic 2023-2027, a măsurilor de sprijin de "bunăstare pentru taurine" sunt motivate de faptul că "această specie se află într-un moment dificil”.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a fost eroul unui moment hilar vineri, în direct la Antena 3.
MInistrul Agriculturii, Petre Daea, a făcut un apel către fermierii din România: "Dacă ai sapa în mână, apucă-te și treci la prășit!, ca să ai porumb". Mesajul transmis de demnitar se referă la accesatrea banilor guvernamentali alocaţi pentru anul acesta.
Schema de reducere a accizei pentru motorina utilizată în agricultură continuă şi în anul 2023, subvenţia care se acordă fermierilor ca ajutor de stat, sub formă de rambursare, fiind de 1,529 lei/litru.
Ministrul Agiculturii, Petre Daea anunţă joi că au intrat primii bani de la UE în anul 2023, pentru agricultori, după ce Banca Naţională a României, Direcţia Operaţiuni de Plată, confirmă alimentarea contului MADR cu suma de 1.033.896.609 euro de la Comisia Europeană.