Chiar dacă europenii conduc mai puţin, preţul pe care îl plătesc pentru benzină creşte pe măsură ce rafinăriile de pe continent şi-au redus producţia, dar şi-au majorat exporturile de combustibili, transmite Bloomberg.
Compania Grup Servicii Petroliere anunţă instalarea cu succes, la peste 120 de km în largul Mării Negre, a primei platforme fixe de foraj din perimetrul Ana, informează Agerpres.
Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a propus ca ţara sa să plătească pentru vaccinuri împotriva noului tip de coronavirus cu petrol, chiar dacă a oferit puţine detalii despre cum ar funcţiona o astfel de schemă, informează Reuters.
Administrația Biden a informat Beijingul că vor fi aplicate sancțiunile din Administrația Trump dacă va continua să cumpere petrol iranian, aflat sub embargo.
Israelul a vânat transporturile iraniene de petrol și arme spre Siria, arată Wall Street Journal, citând oficiali americani.