Directorul CNAIR, Mariana Ioniță, a declarat la Digi24 că nu crede că vor exista lucrări în execuție pe autostrada Ploiești-Brașov mai devreme de trei ani de acum înainte.
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat că joi va fi dat în trafic Predeal – Cristian din Autostrada Ploieşti – Braşov, de 10 kilometri iar în acest an au fost inauguraţi 90 de kilometri de autostradă.
Rudele unui bărbat de 79 de ani, decedat de covid, se plâng că nu-l pot îngropa întrucât personalul spitalului i-ar fi pierdut buletinul. Decedatul se află la morgă din 25 noeimbrie.
Un scandal a fost provocat, duminică seară, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti de către rude ale unui pacient de 54 de ani.
Managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, Bogdan Nica, a făcut, miercuri, un apel către voluntari să ajute la comunicarea cu familiile pacienţilor infectaţi cu coronavirus.